POPAS SUFLETESC IN SCHEI

Condamnat să te naşti, să trăieşti şi să ai simţământul cunoaşterii deschis spre lumina vie în Şcheii Braşovului, nu poţi să nu încerci, filtrată prin simţul gândirii, obligaţia morală de a restitui, zonei care te-a format, obolul recunoştinţei tale. De aici s-a născut cartea poetului braşovean, de fapt şcheianul Şt. A. Banaru, care ne-a obişnuit de multă vreme să ne alimenteze cu metafora sa, plăcerea de a respira şi cunoaşte valorile estetice şi morale, cu care Şcheiul s-a legitimat în faţa istoriei. Poetul s-a aşezat, asemeni gânditorului de la Hamangia, cu braţele sprijinite de piatra caldă a gândirii, pentru a privi, mai întâi, de la înălţimea Tâmpei, Şcheiul, vederea-i poposind asupra celor două juvaiere ale sale, bisericile Sf. Nicolae si Sf. Treime, cele două citadele creştine, istorice din Şchei. Apoi a pătruns în interiorul lor plecându-se în faţa icoanelor sacre, găsite ca adevărate grădini ale Raiului. Sensibilizat şi sentimentalizat de obiceiurile locale, poetul participă, alături de localnici, la noaptea Învierii în aceste spaţii sfinte, unde diaconul Coresi a plămădit prin tipar limba strămoşească, în spaţiul în care se năştea prima şcoală şi unde poposeau, aducând cu ei prinosul valorilor spirituale, marii cărturari ai ţării, între care şi Anton Pann, Ciprian Porumbescu, mitropolitul Andrei Şaguna.

Aflat încă la înălţimea Tâmpei, poetul este impresionat de prezenţa somptuoasă a troiţelor, care implantează în spaţiul şcheian veşnicia credinţei strămoşeşti şi, în completarea existentei lor milenare, pământul din jurul lor s-a bătătorit de Junii şcheieni - un obicei ce vine din negura veacurilor şi care declanşează şi azi resortul mândriei de a fi român şi şcheian.

Bun cunoscător al obiceiului Junilor, mare admirator al frumuseţii acestui rit strămoşesc, autorul volumului, monografic am putea spune, realizat în versuri, aşează în poezii de mare sinceritate sufletească, imagini estetice profunde, coborând în interiorul cunoaşterii şi hrănind-o prin informaţii poetice despre drumul Junilor, hora strămoşească, purtarea steagurilor, aruncatul buzduganului şi alte obiceiuri arhaice, păstrate prin vreme.

Iremediabil atras de „vatra" strămoşească, fiul poet al acestor meleaguri părăseşte înălţimea Tâmpei pentru a poposi la Pietrele lui Solomon, scormonind mărturii orale ori arheologice de atestare dacică şi împletindu-le cu legenda coroanei acestui rege, coroana ce a dat numele cetăţii ce se va întemeia mai târziu (Kronstadt).

A treia secţiune a volumului, „Reîntoarcere la Şchei", este, aşa cum explicitează autorul, un „Curriculum vitae", alcătuind, în acelaşi timp, un testament literar, care se înscrie, ca intenţie, după opinia mea, în tradiţia marilor clasici Eminescu, Coşbuc, Goqa sau Arghezi.

Îl cunoaştem astfel pe copilul viitor poet, trăindu-şi cei mai frumoşi ani ai vieţii, dar şi pe total sau, crescut la ţară, unde dormea pe cuptor şi mânca „mălai cu urzici ".

Aflăm că în locuinţa copilăriei din Şchei era şi o„casă mare" (mereu închisă şi destinată doar musafirilor); avea şi un bunic, nu cu multă şcoală, dar cu multă înţelepciune, care i-a inoculat „otrava" băsmuirii. Apoi a mai mers, firesc, şi la şcoală, dar până atunci, asemenea lui Columb, a descoperit „Ciocracul" si apoi strada „Coastei", pe care a denumit-o, pe bună dreptate, o „Golgota personală". Trecerea anilor venea cu adaosuri de cunoaştere, de particularităţi locale, care ofereau copilului un univers mirific, din care nu lipseau ielele sau „şişca", dar şi primele avantaje ale civilizaţiei urbane, gazul metan sau lumina electrică.

Sărbătorile aşezate în calendarul creştin al ortodoxiei aveau, în Şchei, pentru copilul, căruia abia i se deschideau pleoapele cunoaşterii, o semnificaţie aparte. Fericit că nu e "băiată" să nu poată intra primul în case de Anul Nou, are, totuşi, „privilegiul" de a îngheţa iarna, mergând cu „sorcova, vesela", care numai veselă nu era, după ce gerul pătrundea până la oase.

După cele trei volume de versuri cu caracter mai general („ Mai mult decât o elegie" - 1972, „In medias res" - 2006 şi „Eterna Românie" - 2007) Şt. A. Banaru ', oferă publicului această nouă carte de suflet specială, încărcată de recunoştinţa pentru meleagurile natale, care i-au turnat în suflet lumină, cartea postulându-se într-un act de mulţumire adresat „trocarilor" săi adevăraţi, purtători de tradiţii, din care, din păcate, foarte mulţi „s-au dus ca păpădia", cum spune cu nostalgie poetul.

Pr. prof. dr. Vasile Oltean,

Directorul Muzeului „Primei Scoli Româneşti"

din Şcheii Braşovului