Câteva precizări lungi, la o consemnare scurtă…

Aş începe cu mărturisirea că frecventez şi eu (probabil ca mulţi alţii) site-ul www.cultural-bv.ro şi răsfoiesc cu periodicitate constantă paginile revistei ADVERSA RES, o deosebit de utilă ( mai ales în condiţiile dispariţiei din peisajul publicistic braşovean a două importante publicaţii : săptămânalul Foaie pentru Minte, Inimă şi Literatură şi revista Astra) sursă de informaţie pentru cine încearcă să fie la curent cu noutăţile din viaţa culturală a Braşovului, încât iniţiatorul şi realizatorul lor, toţi acei care participă la transpunerea lor în pagină elelectronică, merită toată admiraţia.

Cu acest sentiment (dar şi cu un inters particular subînţeles) am parcurs Consemnarea consacrată lansării, pe 10 septembrie a.c., la Librăria Şt.O.Iosif a cărţii 33 pentru totdeauna, fără îndoială, un eveniment editorial ce se înscrie în bibliografia naţională, fie şi numai pentru faptul că este vorba de un op ce adună între coperţile sale opiniile unora dintre personalitaţile marcante ale culturii, literaturii şi artei româneşti contemporane. Un eveniment, oarecum, subminat (din umbră), îndrăznesc a presupune, de aparţia concomitentă, la o altă editură, a unei cărtţi, cu sumar aproape identic: în primul volum ,de exemplu, din cele 177 de pagini, 97 au acelaşi conţinut ca şi cartea 33 pentru totdeauna. Este vorba de Zodia interogaţiei, subintitulată 20 de interviuri publicate în revista Astra, semnată de Daniel Drăgan. Numai că prin publicarea ei, fără a încălca normele deontologioiei profesionale, D.D. a comis un gest de neloialitate faţă de Astra, cunoscută fiindu-i , din timp, intenţia revistei. Apoi cea mai importantă (aş zice chiar singura) sarcină a sa, ca redactor al Astrei, a fost realizarea acestor inerviuri pentru care a şi fost plătit de două ori : o dată cu salariul de redactor şi a doua oară prin acordul intern, nejustificat, pentru că nici una dintre revistele literare şi de cultură de astăzi nu mai practică acest tip recompensare financiară a angajaţilor. Pe cale de consecinţă, ca să apelez la termeni juridici, interviurile deveniseră proprietatea revistei. Mai mult : alegerea celor intervievaţi s-a făcut de către redacţie, în cazul unora (Augustin Buzura şi Nicolae Manolescu), fiind necesare demersuri speciale, inclusiv implicarea mea, pentru a-i convinge să se lase intervievaţi. Revenin, însă, la Consemnare, deoarece textul ei conţine aprecieri cu caracter mai general, ce depăşesc momentul propriu-zis al lansării, încât mă simt obligat să le nuanţez, prin următoarele precizări :

În primul rând, afirmaţia scriitorului Doru Munteanu, directorul Editurii Astra : Cartea s-a născut în septembrie 2006 (subl.ns.), atunci când proiectam seria nouă a revistei « Astra ». Este inexactă. Ţin minte, pentru că a fost o zi memorabilă, cum - într-o după-amiază de septembrie - D.M. ne-a invitat, pe mine şi pe publicistul Ioan Popa, la el acasă la Sânpetru. Informându-ne că a primit undă verde şi bani pentru editarea noii seri a revistei Astra, ne-a rugat să-i fim alături. A fost o discuţie, în mare, referitoare la format, număr de pagini, program etc.etc. Cum însă Ioan Popa s-a retras, (motivele mi-au rămas necunoscute), din combinaţie, iar D.M. a fost pus, la scurt timp (datorită internării în spital), în situaţia de a nu se mai putea implica direct, calul de bătaie am rămas eu. Concepţia revistei, structura ei pe pagini (cu excepţia prezentării grafice, realizată de caricaturistul şi excelentul om de presă, Dan Dumitrescu), în mare parte păstrate şi după demisia mea din 21 aprilie 2009, îmi aparţin. Aşa că cele două pagini, titrate Interviu şi bine evidenţiate prin plasarea lor la mijlocul revistei, astfel că problematrica abordată să se poată constitui, eventual, într-un fel de nucleu tematic al fiecărui număr, tot găselniţa mea  au fost, desigur după modele practicate şi de alte reviste culturale. Ba, pentru operativitate, (căci primul număr, pană în faza de tehnoredactare, l-am făcut la mine acasă, pe propriul meu calculator, deoarece redacţia nu avea nici sediu, nici baza logistică, achiziţionată ulterior) interviul cu Andrei Codrescu (care mi-a atras injuriile lui C.V.Tudor) l-am realizat eu , pe messenger. Aşa că nici vorbă de timp pentru a gândi soarta acestor interviuri în perspectivă Ideea ( şi am fost şi eu unii dintre promotorii ei) , nu cartea, s-a născut abia către sfarşitul anului 2007, începutul lui 2008, iar meritul concretizăării ei ( în sensul că a obţinut banii necesari) aparţine în exclusivitate, lui Doru Munteanu.

Un alt fragment de text, ce impune recitirea cu atenţie, este acesta: La început orice revistă are nevoie să fie susţinută financiar până când se face cunoscută publicului. În continuare însă ea ar trebui să fie capabilă să se auto-întreţină (subl.ns.), ceea ce echipa redacţională a « Astrei » nu a reuşit. Compoziţia echipei (subl.ns), aproximativ aceeaşi de dinainte de 1989, bineînţeles cu excepţia celor decedaţi, explică doar parţial eşecul. Da, e adevărat : în perioada 1 iunie 1977 – 1 noiembrie 1980, cănd am mai îndeplinit, cu delegaţie, funcţia de redactor şef al Astrei şi când revista avea periodicitate trimestrială, nu primeam de la comunişti (deşi eram obligaţi sa scriem ode lui Ceauşescu şi să alocăm pagini întregi Cântării României) bani decăt pentru salarii. Apoi, un timp, nici pentru salarii. Ni-i căştigam noi din reportaje publicitare şi din acţiuni adiacente , de tip cenaclu păunescian, dar şi din recitaluri mai neordodoxe, cu sprijinul formaţiei Grup 74. În iulie 1978 ne-a sărit în ajutor chiar Tudor Gheorghe, care a acceptat, fără a pretinde o lecaie, să participe la Festivalul International de Poezie şi Muzică, organizat în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din Bucureşti la Casa Armatei. Eram, altfel spus, nişte capitalişti servind comunismul. Dar principalul a fost că Astra nu a sucombat, cum se dorea. Am tipărit chiar şi numere suplimentare , ignorând periodicitatea impusă şi am ajuns la un tiraj de 5000 de exemplare. Din fericire la noua serie, nu s-a pus această problemă. Consiliul Judeţean Braşov s-a dovedit, datorită relaţiilor lui Doru Munteanu şi prestigiului său local, deosebit de generos. Asta în timp ce alte reviste editate cu sprijinul financiar al consillilor judeţene : Transilvania (Sibiu), Vatra (Tg.Mureş), Familia (Oradea) , Poesis (Satu Mare), o duc mult mai prost, din acest punct de vedere : nu au baza logistică supradimensionată ca Astra (nici vorbă de maşină la scară sau de frigider pentru răcit ţuica), dispun de sedii modeste, iar persoanlul (restrîns la două trei, patru persoane, incluzând şi femeia de serviciu) este plătit cu jumătăţi de normă. Pardoxul este că acele reviste sunt superioare calitativ Astrei, iar unele au tiraje mai mari decăt a fost, în ultimul an, cel al Astrei. În ce priveşte compoziţia redacţională, lucrurile stau astfel.Doru Munteanu a devenit director printr-o conjunctură ne(dar şi)favorabilă lui : în iulie 2006 fusese obligat să demisioneze de la Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu şi s-a impus necesitatea unei soluţii prin care tot director să rămână. O soluţie bună, suţin şi astăzi, cu gândul la tableta (La mulţi ani, domnule Preşedinte !), pe care am publicat-o în numărul din 9/10 septembrie 2006 al F.M.I.L. –ului şi în care tocmai pentru aşa ceva pledasem, deşi nu sunt atât de naiv să cred că cineva m-a băgat în seamă. Eu am fost convocat l-a revistă şi, în 15 octombrie 2006, numit redactor şef ( contrar rezervelor pe care le-ar fi formulat d-l Aristotel Căncescu) de Doru Munteanu, în condiţiile care avea nevoie de cineva cu experienţă, decis să se înhame necondiţionat (eu nu am cerut nici funcţie şi nici măcar salariu) la treabă, deoarece miliardul pentru achiziţionarea bazei logistice, ( calculatoare, hârtie, chiria sediului, telefoane, imprimante,programe de calculator, plata tipografiei, ş.c.l.), trebuia cheltuit până la sfârşitul anului financiar, condiţia impusă (ca banii să nu fie returnaţi), fiind aceea ca primul număr să apară, cel mai târziu, în decembrie 2006. Acel cineva s-a numerit să fiu eu şi îi sunt şi astăzi recunoscător lui Doru Munteanu pentru alegere, deşi nu consider că mi s-a făcut o favoare. Notorietatea mea în lumea literară o depăşeşte pe a lui. Avea ,deci, nevoie şi de un nume cunoscut, dar care să nu-i facă fiţe. A apelat, poate fără să ştie, la modelul sibian. Şi Transilvania (de după 1989), şi Euphorion-ul au apărut datorită contribuţiei iniţiale a bătrânilor aduşi, fără sfială pe funcţii de conducere : regretatul Şt.M.Găbrian la Euphorion şi Mircea Tomuş la Transilvania. Numai că, la Sibiu, bătrânii s-au retras atunci când tinerii angajaţi odată cu seniorii, au dat semne că se pot descurca singuri. Doru Munteanu însă a avut ciudata ambiţie de alcătui o redacţie din foşti redactori şefi. Pe lăngă mine i-a mai adus pe Daniel Drăgan şi A.I.Brumaru. Tinerii  adăugaţi bătrânilor , în cazul Astrei, nu au fost nici ei chiar tocmai tineri, ci soţii Basangeac. S-a făcut un fel de act de caritate, la presiunea finanţatorului. Oamenii nu aveau servicii. Auzind de apariţia Astrei, soţul s-a pus pe temenele pe la Înaltele Porţi. Şi cum celelalte uşi pe la care mai bătuse , după pierderea anteriorului loc de muncă, i se cam trântiseră în nas, Astra i-a căzut ca o pleaşcă. Partea proastă este ca în urma acestor demersuri (neînsoţite de organizarea unor reale concursuri, conform legii) s-a ajuns ca redacţia Astrei să fie receptată, în folclorul de cafenea, mai întâi ca un club al pensionarilor, apoi ( după plecarea mea şi a lui Daniel Drăgan) ca o instituţie de binefacere pe bani publici pentru familia Basangeac. Aceasta însă, cum bine se precizează în consemnare, explică doar în parte eşecul,cu toate gafele secretarului general de readacţie, care de fapt nici nu şi-a indeplinit nicodată integral atribuţiie şi gafat monstros de seducător uneori (l-a corectat pe Eminescu, modificând un subtitlu : Spiritul rău al demagogisi române, cum a scris poetul a debvenit în viziunea luiu S.B. Spiritul viu al demagogiei… şi aşa a apărut), dacă admitem că putem vorbi de un eşec, de vreme ce încetarea apariţiei revistei este doar consecinţa unei suspendări, sper din toata inima, temporare. Numai ca la re-punerea ei pe picioare va fi necesar să se ia in calcul toate cauzele care au dus la eroadarea bunei vizibilităţi naţionale a revistei ( în septembrie 2007 , Astra a fost recenzată favorabil şi in extenso chiar de către exigenta Romanie literară, cee ce s-a mai întâmplat doar o singură dată , în 1980, când redactor şef era Daniel Drăgan) şi la scăderea continuă a tirajului. La sfârşitul lui 2008 şi începutul lui 2009 se mai tipăreau doar 450 de exemplare. Jumătate dinttre acestea nu au ajuns niciodată la cititiori, ci s-au pierdut prin depozitele RODIPETULUI. Cât priveşte puţinele abonamente, câte s-au făcut pentru 2009, ele sunt ficţiuni. Au fost plătite tot din banii publici. Fiecarui colaborator i s-a reţinut din drepturile de autor, costul abonamentului . Dar admiţand, contrar realităţii, ca s-ar fi vândut toate cele 450 de exemplare tiparite lunar, numărul revistelor vândute într-un an ar fi de 5400 de exemplare, cu puţin peste tirajul trimestrialului din 1979. Atunci însă redacţia nu primea nici bani de salarii. Astăzi dacă împărţim cei peste 5 miliarde (lei vechi) cât urma să fie finanţarea revistei în 2009, costul unui singur exemplar de Astra, depăşeşte pe acela al unei sticle de şampanie de lux. Aceea pe care o beau parlamentarii pe la chefurile lor private. Merită ?! Eu zic că ar merita , dacă Astra ar fi cu adevărat cea spre care per aspera. Dar nu a fost ! E drept ca revista mai avea în programul său pe 2009 şi alte două manifestări interesante, menite să o implice public, dincolo de quadraţii spaţiului tipărit : Colocviul revistelor de cultură de la Braşov şi Premiile Astrei. Ele s-au desfăşurat cu scucces şi în 2007, şi în 2008. Şi poate ar fi fost şi mai eficiente (mă refer la Colocvii, căci premiile au rămas total anonime) dacă ele ar fi fost total emencipate de interesul personal al redactorilor, adică raţionamentul să-i chemăm să le dăm de băut ca să ne bage-n seamă ar fi fost mai bine camuflat. Căci în final eficienţa unor asemenea manifestări (mai ales când se scoate din portofel banul public) trebuie evaluată , chiar înainte de eventualul lor ecou mediatic, după modul în care ele influenţează pozitiv circulaţia revistei şi creşterea tirajului, ca posibilă sursă de venit. Neluarea în calcul a unor asemenea amănunte sau ignorarea lor poate insinua risipa. Şi risipă, har Domnului, s-a făcut la a Astra. S-au plătit ore suplimentare, s-au acordat nejustificat, şi fără respectarea procedurilor legale, salarii de merit ş.a.m.d. Poate, ar zice unii, tot atâtea premize ale eşecului..Dar adevărat este că actul de cultură nu trebuie niciodată evaluat numai conform criteriului rentabilitatii financiare. Astra care, prin longevitatea ei, s-a înscris în istoria presei culturale româneşti ca una dintre cele mai importante publicaţii culturale din Braşov, (chiar dacă nu a reusit să atingă performanţele elitiste ale unor reviste interbelice (Frize, Braşovul literar şi artistic, Front literar etc) sau ale Intervalului  postdecembrist, cred eu, trebuie să-şi reia apariţia. Cu amendamentul că directorul Doru Munteanu, trebuie să-şi reorganizaze redacţia , aducând în jurul sau tineri universitari sau chiar studenţi cu preocupari literare de la Facultatea de Litere, care în mod sigur ar putea să imprime o nouă direcţie revistei, să o transforme dintr-un bun  magazin cultural , însă cu destule pagini provincioase, cum observa crticul şi storicul literar Ion Vlad, într-o şi mai bună revistă de atitudine, mai bine intergrat şi cu alt nerv publicistic dinamicii fenomenului cultural românesc. Un colegiu de redacţie care să gireze un asemenea program va fi şi el absolut necesar. Există la Braşov (Andrei Bodiu, Ovidiu Moceanu, ca să dau doar două nume) personălităţi, ce i-ar sigura din start autoritatea, cum există destui braşoveni stabiliţi la Bucureşti (Ioana Pârvulescu, Caius Dobrescu ), la Tg. Mureş (Mihai Sin), care poate ar fi dispuşi să sprijine Astra. Nu l-am numit pe Alexandru Muşina pentru că el face parte deja din colegiul revistei Vatra.

Şi, poate, tocmai de aceea nu mi se pare potrivit a pretinde ca Astra introdcă în relaţiile cu potenţialii colaboratori principiul clauzei autorului favorizat geografic, cum pare a sugera a altă afirmaţie a comentariului : De mult mai mare interes ar fi fost susţinerea producţiei locale, remarcabilă prin autenticitatea ei şi cu sigurantă mai valoroasă decât publicarea la Braşov a « căzăturilor » din Bucureşti. (subl.ns.). Cred sincer că a face o revistă în care sa îngrămădeşti producţia locală (mai ales dacă prin această sintagmă facem trimitere expresă la poezie şi proză) ar însemna, în mod indubitabil , să-ţi pregăteşti eşecul. Personal ( aşa cum am arătat de altfel şi în Ramuri, \ nr.5-6 din iunie 2009) am ţinut în mână pagina 14 ( pagina de poezie ) , unde au apărut cele mai multe căzături. Nu numai din Bucureşti, dar şi din Timişoara, Cluj, Satu Mare, Sibiu. poeţi pe care eu îi consider reperezentativi pentru momentul poetic actual. Aşa că acele căzături, avute probabil în vedere de comentator, se numesc (în ordinea apariţiei lor cronologice în Astra) : Ioana Ieronim (născută la Râşnov), Nicolae Prelipceanu, Adrian Popescu, Şerban Foarţă, Aurel Rău, Vasile Igna, Dinu Flămând, Constantin Abăluţă, George Vulturescu, Angela Marinescu (o poetă despre care Nicolae Manolescu afirma că ar trebui să treacă 50 de ani de aici incolo ca să se mai nască o alta de valoarea ei), Grete Tartler (poetesă cu origini prejmerene) ş.a. Lor le-am alternat, pe cât am putut (nimeni nu e perfect !), şi căteva nume prin care, tot în opinia mea, poezia braşovenilor şi aceea scrisă de membri Filialei Braşov a U.S. R. are şansa să se reprezinte dincolo de timpul în care trăim : Eva Lendvay, Ştefan Ioanid, Valeriu Sârbu, Octavian Soviany. Altfel are şi producţia locală rateurile ei. Dintre cele 250 de cărţi proaste scrise in România între 2000 şi 2008, nominalizate de Alex Ştefănescu în cartea sa recentă Cum te poţi rata ca scriitor…, 8 sunt semnate de autorii locali : Georgeta Blendea Zamfir, Petre Bucinschi, Puiu Bobelică Cislău, Adrian Munteanu, Nicolae Munteanu, Vasile Şelaru şi Ioan Voaideş. Că unele dintre ele au fost recenzate elogios in revista Astra, tot o premiză a eşecului (despre care se face vorbire în Comentariu) este. În rest, vorba lui Baklanov : Despre morţi numai bine !

Nicolae Stoie,

fost redactor şef al Astrei

între 1977 -1980 şi 2006 -2009