Cronică de carte

„Taina nerelevată de Einstein. Viaţa şi replicile ei în cadrul relativităţii spaţio-temporale”, de Lenke Becker, Braşov, Ed. Dealul Melcilor, 2008

Iulian CĂTĂLUI

O carte cel puţin bizară a apărut, foarte recent, la Editura braşoveană „Dealul Melcilor”, şi anume „Taina nerelevată de Einstein”, de Lenke Becker, fostă economistă din Braşov, actualmente pensionară. Cartea poartă subtitlul, destul de complicat şi cam pretenţios: „Viaţa şi replicile ei în cadrul relativităţii spaţio-temporale”, şi reprezintă o dezvoltare mai largă a primei lucrări a autoarei, din 1999, intitulată tainic „Timpul şi misterele lui”. În această din urmă carte, Lenke Becker avansase cu un curaj nebun, la acea dată, dar şi cu imprudenţă, în acelaşi timp, ipoteza conform căreia „la originea fenomenelor paranormale s-ar afla un fenomen absolut normal”, dar neabordat încă de ştiinţă, numit „timp cosmic”. Lenke Becker consideră că timpul cosmic generat de mecanica cerească diferă ca metrică faţă de timpul trăit în mod conştient pe suprafaţa Pământului, fapt pentru care îl percepem numai în mod subconştient, sub formă de fenomene paranormale. Denumirea de „paranormal” a fost dată unor fenomene cu manifestări stranii, în sensul că ele par să nu respecte niciun fel de lege fizică din cele cunoscute până acum de omenire. Toate bune şi frumoase, numai că această carte, care se doreşte una ştiinţifică, logică, plină de grafice, scheme, demonstraţii, calcule matematice, deşi Lenke Becker are studii economice, abundă în poveşti şi amintiri din... viaţa autoarei, transformate în evenimente paranormale! Cu toate că debutează promiţător, ştiinţifico-nefantastic, cu dileme vechi şi noi ne-pleşiene şi ne-dinesciene, despre împărţeala filosofiei în două: cea idealistă, care susţine că necunoscutele din ecuaţia existenţei au rădăcini metafizice, şi în cea materialistă, care consideră că „respectivele necunoscute au soluţii fizice”, volumul becker-ian derapează în consideraţiuni politico-economice marxisto-comuniste, dar şi conspiraţioniste, de genul: „A apărut un nou soi de teamă, precum siguranţa zilei de mâine, frica faţă de cei de care depinzi, dar mai ales teama de minţile bolnave, care, prin puterea lor financiară, acaparează inteligenţa omenirii în scopul de a domina lumea şi a o supune intereselor lor meschine”. De aici şi până la înfierarea capitalismului şi a capitaliştilor, a imperialismului şi al „putredului Occident”, a bancherilor, a întreprinzătorilor, a antreprenorilor capitalişti, a managerilor etc, nu e decât un pas mic pentru Becker, mare pentru omenire sau invers. După o adevărată tiradă împotriva capitalismului de ieri şi mai ales de astăzi, a bisericii, pe care o critică vehement şi inexplicabil pentru faptul de a-i binecuvânta pe cei bogaţi, autoarea „Timpului şi misterelor lui” emite o enormitate, şi anume faptul că în comunism, „te mai răzvrăteai, mai făceai o revoltă, o răzmeriţă, în comunism mai băteai cu pumnul în masă sau ameninţai cu toporul şi ţi se făcea cât de cât dreptate”!!! A-i reaminti Lenkăi Becker de greva minerilor din Valea Jiului din 1977, de bătaia îngrozitoare încasată de scriitorul Paul Goma din partea grobianului şi bădăranului securist Pleşiţă, de Revolta din 15 noiembrie 1987 de la Braşov sau de tragicul caz Gheorghe Ursu, credem că ar fi inutil, amnezia este mare şi, se pare, nevindecabilă. Ceva mai încolo, Becker dă vina pe clasa comercianţilor  şi a patronilor, care fac pe intermediarii, mânuind banii şi marfa sau invers, vorba unui film românesc de Cristi Puiu, pomenind imprudent şi de evreii, care „şi-au atras mânia lumii, pentru că mai toţi erau comercianţi” şi că ea ca economistă a condus contabilitatea unor firme private după decembrie 1989 şi cunoaşte cum şi-au înmulţit comercianţii banii. De fapt, avem de-a face, mai degrabă, cu o autobiografie a Lenkei Becker, metamorfozată neplăcut în pamflet şi într-o polemică, de multe ori inexplicabilă, ilogică, având în vedere subtitlul cărţii. Ca să nu mai vorbim de faptul că L. Becker se avântă haotic în tot felul de reflecţii şi panseuri despre viaţa politică, economică şi socială a României actuale, care conduc ineluctabil, tot la pamflet vadimiano-păunescian, precum în următorul text: „Bucureştiul (corect este Bucureştii, n.n.) nostru drag este emblematic în acest sens. Acolo trăieşte un soi de bogaţi formaţi din Irinei şi Monici, care plutesc deasupra bucureştenilor săraci, precum Titanicul pe oceanul cu gheţari”. De aici şi până a le ura celor doi disproporţionaţi soţi scufundare plăcută nu e decât un pas sau un stânjen ori un nod, ca să folosim un limbaj marinăresc. Autoarea are şi consideraţii de tip economico-social în această carte care se doreşte una de ştiinţă, dar, cu toate că are pregătire economică nu înţelege de ce nu se poate stabili, cică, prin referendum (sic!) „proporţia salariilor celor ce muncesc, faţă de venitul celor ce deţin capitalul, astfel încât profitul net să fie repartizat echitabil în mod automat şi nu prin a fi cerşit (sic!)”. Foarte simplu, am putea spune, pentru că, altfel, toate firmele şi societăţile capitaliste ar da urgent faliment!  Poveştile şi visele autoarei analizate apoi din perspectiva fenomenelor paranormale, à la Ion Ţugui, stârnesc, de multe ori, ilaritatea în sală, atât prin umorul involuntar, cât şi prin greşita înţelegere a cuvintelor şi termenilor, ca în exemplul: „Am fost atacată de doi tâlhari şi numai prezenţa mea de spirit m-a făcut să scap vie, alegându-mă cu capul ciuruit de lovituri (sic!) şi cu un şoc psihic...”. Doar regizorul Sergiu Nicolaescu, zis şi maestrul Serge Nicolaesco mai introducea în filmele sale replici cretine, de genul: „Un fleac, m-au ciuruit!” O altă inexactitate ţine de popularul sport care este fotbalul, (iată că Lenke Becker abordează curajos şi tenace şi acest domeniu, deşi ne-am fi aşteptat să vorbească despre tenis şi Boris Becker), spunând că l-a visat pe Gică Hagi, în 1986 la „Cupa Europenelor” (sic! este Cupa Campionilor Europeni, n.n.), că a ratat şutul la departajarea cu lovituri de la 11 metri, ca în realitate el să marcheze golul victoriei! Numai că, Gică Hagi n-a jucat, atunci, în finala de la Sevilla din 1986, când „Steaua” Bucureşti a cucerit cupa amintită! Dar, să trecem la partea ştiinţifică, mai ales că mulţi cititori ar şi s-ar întreba care este taina nerelevată de fizicianul Albert Einstein şi care este explicaţia subtitlului volumului economistei Lenke Becker, „Viaţa şi replicile ei în cadrul relativităţii spaţio-temporale”? Teoria relativităţii a marelui Einstein spune că fenomenele de comprimare sau dilatare spaţio-temporală apare în situaţia „existenţei unui mobil care se mişcă în raport cu un sistem inerţial de referinţă”. Lenke Becker susţine că teoria relativităţii mai are un aspect pe care Einstein nu l-a tratat, „probabil pentru că nu l-a sesizat sau nu a vrut să-l dezvăluie, sau pentru că nu părea a avea vreo utilitate pragmatică”. Aspectul de care vorbeşte Becker ar avea, după ea, o utilitate majoră în elucidarea fenomenelor paranormale, demonstrând faptul că „subconştientul omului (şi poate nu doar al omului) percepe relativitatea generată de mişcările Pământului cu viteze diferite faţă de diferitele puncte inerţiale de referinţă”. Urmează o lungă demonstraţie dublată de tot felul de reflecţii normale şi paranormale, cu grafice, calcule matematice obositoare, scheme, desene care ar trebui să-i dea cărţii o aură ştiinţifică frumoasă, originală şi credibilă. Din păcate, pe la jumătatea volumului, Lenke Becker deviază neplăcut înspre lumea politicului şi social-economicului, împotmolindu-se în văicăreli autobiografice, frustrări de tip materialist şi critici acerbe la adresa capitalismului sălbatic din România post-decembristă. Autoarea acreditează ideea că „orânduirea comunistă ori socialistă” a fost o binefacere pentru români. Până la un moment dat. Ne punem întrebarea, atunci, de ce oare s-au mai răzvrătit românii în 1987 la Braşov şi în 1989 în toată ţara, de ce l-au ciuruit curajoşii paraşutişti de la Boteni pe dictatorul carpatino-danubian şi mai puţin pontic N. Ceauşescu, de ce au strigat „jos comunismul!” etc, etc. După diatribele contra celor care conduc România de azi, Lenke Becker trece iar la viaţa-i personală, plină de privaţiuni, neîmpliniri, vise retezate, narând despre cum a ratat studiile la Şcoala Pedagogică din Braşov, ajungând până la urmă la Şcoala Medie Tehnică de Cărbune (sic!), despre campania ei în nu ştiu ce comună, de lămurire a ţăranilor de a se înscrie în colectiv, despre o bucătăreasă care a aruncat apa dintr-o căldare în faţa ei şi despre multe asemenea bazaconii, care nu au legătură cu Einstein, cu teoria relativităţii, cu nu ştiu ce taină sau mister nerelevat. În ciuda acestor obiecţii şi observaţii este de admirat curajul autoarei de a scrie, la pensie, o carte de o asemenea dificultate.