Cronică de carte

„Călător pe trei continente”, de Ion Filitti

Iulian CĂTĂLUI

La Editura „Pastel” din Braşov a apărut, foarte recent, volumul „Călătorii pe trei continente”, de Ion Filitti, un româno-german, descendent al unei familii din Ţara Românească sau Valahia, provenită din Epir, emigrant legal din „comunismul de import românesc în capitalismul occidental”, cum este prezentat acest autor, pe coperta a IV-a a cărţii, în mica postfaţă a scriitorului braşovean Ion Topolog. După ce are parte de o bogată experienţă de viaţă şi îşi face şi o firmă de construcţii în Germania, Ion Filitti călătoreşte pe trei continente şi se apucă serios de scris, în loc de a-şi achiziţiona vreun „Bentley” ca miliardarul-pitic Irinel Columbeanu sau de a-şi face vreo televiziune ca „Felix the Cat” Voiculescu ori de a-şi băga banii câştigaţi în construcţii, prin băncile nemţeşti sau elveţiene. Astfel, au rezultat, până acum, două cărţi de călătorie: „Emigraţie şi călătorie - Un român în Germania”, Bucureşti, Editura „Paideia”, 2004 şi cartea de faţă. „Călător pe trei continente” (Braşov, Editura „Pastel”, 2007) este un jurnal de hălăduială prin America de Sud, America de Nord şi Africa, riguros, scris sub forma notelor de călătorie, pe zile, pe ore, cu soţia pe post de artist fotograf. Volumul filittian, bogat ilustrat (nu mai puţin de 189 de poze color, record în materie!), este împărţit în trei secţiuni: Călătorie în America de Sud, Călătorie pe Coasta de Est a Statelor Unite şi Africa de Sud. Stilul este unul simplu şi eficient: fraze scurte, laconice, penetrante, clare, fără înflorituri: „Joi, 17 martie, prima escală: Sao Paolo, peste care zburăm în drum spre aeroport”. Autorul este pragmatic şi eficient, ştie dinainte ce trebuie să viziteze, face şi un scurt istoric al ţării sau culturii respective, cunoaşte pe unde merge, ce hoteluri şi camere închiriază, câţi bani costă cutare şi cutare lucru, câţi „ţechini” ori „sesterţi” trebuie să schimbe, la acest din urmă capitol, Ion Filitti chiar suferă când ajunge în vreo ţară latino-americană prăpădită, cu economia la pământ, pauperă, dezordonată, haotică, de pildă în Argentina, stat care a fost, pe la începutul anilor 2000, în colaps economic şi social, zaveră naţională, lupte de stradă între sărăntoci, poliţie şi armată etc, şi nu reuşeşte să-şi folosească modernele carduri, fiind nevoit să galopeze pe la tot felul de case de schimb valutar din cartierele mărginaşe şi nu tocmai prietenoase ale Buenos Aires-ului. Autorul are un ochi atent, observând multe aspecte ale vieţii social-economice şi culturale din ţara sau oraşul respectiv, astfel, în Buenos Aires are parte şi de niscaiva ţigani sau rromi (cum li se zice „politically correct”), reprezentaţi cu cinste de o „femeie tânără aşezată direct pe stradă, rezemată de un perete şi înconjurată de doi copii mărunţei care o ajutau la cerşit”. Mai încolo, spune Filitti, pe partea cealaltă a străzii, un copilaş, „tot feciorul ei, dar spre 6 ani vârstă, se chinuia cu un acordeon din care cânta aceleaşi note dintr-o melodie”. Ironia autorului este destul de prezentă, chiar pregnantă în toate capitolele cărţii. Ion Filitti nu scrie prea mult despre arta şi cultura ţărilor de pe cele trei continente, pe care le-a vizitat – date ce pot fi culese din surse obişnuite -, ci relatează note pe cât de personale (uneori chiar prea personale) pe atât de utile despre hotelul în care a fost cazat (şi care, musai trebuie să fie mare, spaţios, cu fete şi fătuci frumoase şi senzuale, cu bancomate în hol, cu hotelieri, recepţioneri, majordomi frumoşi, curaţi, cinstiţi, ordonaţi), restaurantele şi cafenelele din America de Sud unde servesc domnişoare „mai mult goale decât îmbrăcate”, mâncărurile fine şi mai puţin fine, caii de curse, pinguinii, maimuţele, caimanii, tot soiul de animale şi animăluţe (elefanţii, de pildă, îi provoacă antipatie autorului, din cauză că au stricat o sumedenie de arbori, martelându-le coaja, frunza şi ramurile!). Filitti, chiar filozofează la întâlnirea cu elefanţii care scot nişte mugete înfiorătoare, emiţând următoarea cugetare: „Mănânci sau eşti mâncat”! Volumul se încheie la fel de laconic, neironic, de data aceasta, cu fraza: „Despărţirea este grea şi rămânem cu dorinţa de a reveni”, frază asezonată şi cu fotografia unui cer african văzut din avion.